Personalitati culturale
Aron Pumnul s-a nascut ca fiu de iobag la 27 noiembrie
1818 in Cuciulata.
Dupa 4 ani petrecuti la Odorhei, Pumnul isi continua
studiile la Blaj si la Cluj, unde absolva cursurile de filozofie. In 1843
este numit profesor de filozofie la Blaj si in acelasi an este trimis ca
bursier la Institutul teologic "Sfanta Barbara" din Viena.
La intoarcerea de la Viena in 1846 isi reia activitatea
de profesor de filozofie la Blaj, unde preda ideile curente ale filozofiei
nationaliste, in care se incadrau teoriile despre dreptul natural al indivizilor
si popoarelor, utile cauzei eliberarii poporului roman.
Aron Pumnul devine colaborator apropiat al lui
Timotei Cipariu alaturi de care ia parte la intemeierea ziarului "Organul
Luminarii", gazeta bisericeasca, politica si literara, devenita in 1848
"Organul National".
Un alt ziar scos de Aron Pumnul in colaborare
cu Cipariu este "Invatatorul poporului", in care Pumnul incepe sa publice
despre viata romanilor, facand un patetic apel catre romani "sa se cunoasca
si sa se pretuiasca", adica sa fie constienti de nationalitatea si de drepturile
lor. Aceasta lucrare a fost oprita de cenzura maghiara a timpului.
In cadrul evenimentelor de la 1848 din Transilvania,
Aron Pumnul a avut un rol mare ca mobilizator al primei adunari populare
din 18-30 aprilie care a precedat adunarea nationala din mai de pe Campia
Libertatii.
Urmarirea de catre autoritatile maghiare a conducatorilor
revolutionari romani sporeste in acest timp si Aron Pumnul este nevoit
sa se refugieze in satul sau natal Cuciulata, organizand aici si in satele
romanesti din jur, impreuna cu preotul Sofronie Maga, rezistenta romanilor.
Fiind urmarit in continuare se refugiaza in Muntenia,
dar, fiind urmarit si aici, a fost silit sa-si continue fuga si astfel
ajunge in Bucovina la sfarsitul lunii noiembrie 1848. Este numit prin concurs
profesor de limba si literatura romana, iar la scurt timp isi reia activitatea
publicistica in ziarul "Bucovina", devenind redactorul partii romanesti.
Romanii din tinutul Fagarasului, profitand de
dreptul obtinut prin revolutie de alegerea unor dregatori locali romani,
il aleg in absenta "senator" in consiliul districtual dovedind prin aceasta
pretuirea deosebita pe care i-o acordau.
Dorinta lui Aron Pumnul de reintoarcere in Transilvania
nu s-a putut realiza niciodata, el ramand un fugar tot restul vietii in
Bucovina, dar urmarind indeaproape viata politica a romanilor din Transilvania
prin scrisori si articole de ziar.
Activitatea lui Aron Pumnul ca profesor la Cernauti
este partea cea mai cunoscuta a vietii lui prin documente contemporane,
insa activitatea lui Aron Pumnul ca istoric este mai putin cunoscuta deoarece
majoritatea manuscriselor si documentelor se gasesc la Viena si Budapesta.